miercuri, 25 iulie 2012

Fondul European de Dezvoltare Regională şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1783/1999 ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT

Nu ezitati sa apelati cu incredere la site-ul Licitatii Juridice sau la partenerii nostri Casa de avocatura Coltuc, avocat@coltuc.ro, 0745150894.


DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 1
Obiectul
(1) Prezentul regulament stabileşte atribuţiile Fondului European de Dezvoltare Regională
(FEDER), extinderea intervenţiei sale cu privire la obiectivele de convergenţă, de
competitivitate regională şi de ocupare a forţei de muncă şi de cooperare teritorială europeană, astfel cum sunt definite la articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006,
precum şi normele de eligibilitate pentru această intervenţie.
(2) FEDER este reglementat de Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 şi de prezentul
regulament.
Articolul 2
Obiectiv
În conformitate cu articolul 160 din tratat şi cu Regulamentul (CE) nr. 1083/2006, FEDER
contribuie la finanţarea intervenţiei care urmăreşte consolidarea coeziunii economice şi
sociale, redresând principalele dezechilibre regionale prin intermediul unei susţineri pentru
dezvoltarea şi ajustarea structurală a economiilor regionale, inclusiv reconversia regiunilor
industriale în declin şi a regiunilor mai puţin dezvoltate şi susţinând cooperarea
transfrontalieră, transnaţională şi interregională.
Astfel, FEDER aduce la îndeplinire priorităţile Comunităţii, în special necesitatea de a
consolida competitivitatea şi inovaţia, de a crea şi de a păstra locuri de muncă durabile şi de a
asigura o dezvoltare durabilă.
Articolul 3
Domeniul de aplicare al intervenţiei
(1) FEDER îşi concentrează atenţia asupra priorităţilor tematice. Tipul şi gama de acţiuni
care trebuie finanţate în cadrul fiecărei priorităţi reflectă natura diferită a obiectivelor de
convergenţă, de competitivitate regională şi de ocupare a forţei de muncă şi de cooperare
teritorială europeană, în conformitate cu articolele 4, 5 şi 6.
(2) FEDER contribuie la finanţarea:
(a) investiţiilor productive care contribuie la crearea şi salvgardarea locurilor de muncă
durabile, în special prin intermediul unor ajutoare directe pentru investiţiile efectuate
îndeosebi în IMM-uri;
(b) investiţiilor în infrastructuri;
(c) dezvoltării potenţialului endogen prin măsuri de susţinere a dezvoltării regionale şi
locale. Aceste măsuri cuprind asistenţa şi serviciile pentru întreprinderi, în special
pentru IMM-uri, crearea şi dezvoltarea instrumentelor de finanţare precum capitalul de
risc, fondurile de împrumut şi de garanţie, fondurile de dezvoltare locală, subvenţiile la
dobândă, conectarea la reţea, cooperarea şi schimbul de experienţă între regiuni, oraşe şi
factorii sociali, economici şi de mediu relevanţi;
(d) asistenţei tehnice prevăzute la articolele 45 şi 46 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006.
Sunt disponibile diferite investiţii şi măsuri menţionate la literele (a)-(d) pentru a pune în
aplicare priorităţile tematice în conformitate cu articolele 4, 5 şi 6.
Articolul 4
Convergenţa
Pentru obiectivul „convergenţă”, FEDER îşi concentrează intervenţia asupra susţinerii
dezvoltării economice durabile integrate la nivel regional şi local şi a ocupării forţei de
muncă, mobilizând şi consolidând capacitatea endogenă prin intermediul unor programe
operaţionale care urmăresc modernizarea şi diversificarea structurilor economice şi crearea şi
salvgardarea locurilor de muncă durabile. Aceasta se realizează, în special, prin intermediul
următoarelor priorităţi, iar combinarea exactă a măsurilor care trebuie puse în aplicare
depinde de particularităţile fiecărui membru:
(1) cercetarea şi dezvoltarea tehnologică (CDT), inovaţia şi spiritul de întreprindere,
inclusiv consolidarea capacităţilor de cercetare şi de dezvoltare tehnologică şi integrarea
lor în spaţiul european de cercetare, inclusiv infrastructurile; ajutorul pentru CDT, în
special în IMM-uri, şi pentru transferul de tehnologii; îmbunătăţirea relaţiilor între
IMM-uri, pe de o parte, şi învăţământul superior, instituţiile de cercetare şi centrele de
cercetare şi de tehnologie, pe de altă parte; dezvoltarea reţelelor de întreprinderi;
parteneriatele public-privat şi grupurile de întreprinderi; asistenţa în furnizarea de
servicii comerciale şi tehnologice grupurilor de IMM-uri şi stimularea spiritului de
întreprindere şi a finanţării inovaţiei pentru IMM-uri prin intermediul instrumentelor de
inginerie financiară;
(2) societatea informaţională, inclusiv elaborarea unei infrastructuri de comunicaţii
electrice, de conţinut local, de servicii şi aplicaţii, îmbunătăţirea accesului sigur la
serviciile publice on-line şi dezvoltarea lor; şi ajutorul şi serviciile pentru IMM-uri în
scopul adoptării şi utilizării eficiente a tehnologiilor informaţiei şi ale comunicaţiei
(TIC) sau exploatarea de idei noi;
(3) iniţiativele locale în materie de dezvoltare şi ajutorul pentru structurile care furnizează
servicii de proximitate pentru a crea noi locuri de muncă, atunci când aceste iniţiative
nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 1081/2006;
(4) mediul, inclusiv investiţiile legate de aprovizionarea cu apă, precum şi de gestionarea
deşeurilor şi a apei; tratarea apelor uzate şi calitatea aerului; prevenirea şi controlul
deşertificării, precum şi combaterea acestui fenomen; prevenirea şi controlul integrat al
poluării; ajutoarele care urmăresc să atenueze efectele schimbărilor climatice;
reabilitarea mediului fizic, inclusiv locuri şi terenuri contaminate şi necultivate;
promovarea biodiversităţii şi protecţia naturii, inclusiv investiţii pentru siturile Natura
2000; ajutorul pentru IMM-uri cu scopul de a promova planuri de producţie durabile
prin punerea în aplicare a sistemelor de gestionare a mediului rentabile şi prin adoptarea
şi utilizarea de tehnologii de prevenire a poluării;
(5) prevenirea riscurilor, inclusiv elaborarea şi punerea în aplicare a planurilor care
urmăresc prevenirea şi gestionarea riscurilor naturale şi tehnologice;
(6) turismul, inclusiv promovarea resurselor naturale în calitate de potenţial pentru
dezvoltarea turismului durabil; protecţia şi valorificarea patrimoniului natural în
sprijinul dezvoltării socio-economice; ajutorul care urmăreşte îmbunătăţirea ofertei de
servicii turistice prin intermediul a noi servicii cu o valoare adăugată mai considerabilă
şi facilitarea trecerii la noi modele de turism mai durabile;
(7) investiţiile culturale, inclusiv protecţia, promovarea şi păstrarea patrimoniului cultural;
dezvoltarea de infrastructuri culturale în sprijinul dezvoltării socio-economice,
turismului durabil şi consolidării atractivităţii regionale; şi ajutoarele care urmăresc
îmbunătăţirea ofertei de servicii culturale prin intermediul a noi servicii cu o valoare
adăugată mai considerabilă;
(8) investiţiile în transporturi, inclusiv îmbunătăţirea reţelelor transeuropene şi a legăturilor
cu reţeaua RTE-T; strategiile integrate de promovare a transporturilor proprii, care
contribuie la îmbunătăţirea accesului la serviciile pentru pasageri şi pentru mărfuri,
precum şi a calităţii lor, la realizarea unei repartiţii modale mai echilibrate, la
încurajarea sistemelor intermodale şi la reducerea impactului asupra mediului;
(9) investiţiile legate de energie, inclusiv în îmbunătăţirea reţelelor transeuropene care
contribuie la consolidarea securităţii aprovizionării, integrarea preocupărilor legate de
mediu, îmbunătăţirea eficienţei energetice şi dezvoltarea energiilor regenerabile;
(10) investiţiile în favoarea educaţiei, în special a formării profesionale, care contribuie la
creşterea atracţiei şi a calităţii vieţii;
(11) investiţiile în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea regională
şi locală şi la creşterea calităţii vieţii.
Articolul 5
Competitivitatea regională şi ocuparea forţei de muncă
În conformitate cu obiectivul de competitivitate regională şi de ocupare a forţei de muncă,
FEDER îşi concentrează intervenţia, în cadrul strategiilor de dezvoltare durabilă, promovând
ocuparea forţei de muncă, în special având în vedere următoarele trei priorităţi:
(1) inovaţia şi economia cunoaşterii, în special prin crearea şi consolidarea unor economii
regionale eficiente ale inovaţiei şi a unor relaţii generalizate între sectoarele privat şi
public, universităţile şi centrele tehnologice, ţinând seama de necesităţile locale, în
special:
(a) îmbunătăţirea capacităţilor regionale de CDT şi de inovaţie, în legătură directă cu
obiectivele regionale de dezvoltare economică, printr-o susţinere în favoarea
centrelor de competenţă industriale sau axate pe o tehnologie specifică; prin
promovarea CDT industriale, a IMM-urilor şi a transferului de tehnologie; prin
dezvoltarea previziunii tehnologice şi a evaluării comparative la nivel
internaţional a politicilor de promovare a inovaţiei; şi printr-o susţinere în
favoarea colaborării între întreprinderile şi politicile comune în materie de CDT şi
de inovaţie;
(b) stimularea inovaţiei şi a spiritului de întreprindere în toate sectoarele economiei
regionale şi locale printr-o susţinere în favoarea comercializării de produse, de
procese şi de servicii noi sau îmbunătăţite de IMM-uri; printr-o susţinere în
favoarea reţelelor şi grupurilor de întreprinderi; prin îmbunătăţirea accesului
IMM-urilor la finanţări; prin promovarea reţelelor de cooperare între întreprinderi
şi instituţiile de învăţământ superior şi de cercetare corespunzătoare; printr-un
acces mai uşor pentru IMM-uri la serviciile de asistenţă pentru întreprinderi,
precum şi printr-o susţinere în favoarea integrării de tehnologii mai adecvate şi
inovatoare în IMM-uri;
(c) promovarea spiritului de întreprindere, în special prin facilitarea exploatării
economice a noilor idei şi încurajarea creării de noi întreprinderi prin intermediul
instituţiilor de învăţământ superior şi de cercetare în cauză şi al întreprinderilor
existente;
(d) crearea de instrumente de inginerie financiară şi de pepiniere propice capacităţii
de dezvoltare tehnologică şi de cercetare a IMM-urilor şi încurajării spiritului de
întreprindere şi a formării de noi întreprinderi, în special IMM-uri care utilizează
intensiv informaţiile disponibile;
(2) mediul şi prevenirea riscurilor, şi în special:
(a) încurajarea investiţiilor pentru reabilitarea mediului fizic, inclusiv siturile şi
terenurile contaminate, deşertificate şi necultivate;
(b) promovarea dezvoltării infrastructurilor legate de biodiversitate şi a investiţiilor în
siturile Natura 2000, în cazul în care această abordare contribuie la dezvoltarea
economică durabilă şi/sau la diversificarea zonelor rurale;
(c) stimularea eficienţei energetice şi a producţiei de energii regenerabile şi
dezvoltarea de sisteme eficiente de gestionare a energiei;
(d) promovarea transporturilor publice adecvate şi durabile, în special în zonele
urbane;
(e) elaborarea de planuri şi de măsuri de prevenire şi de gestionare a riscurilor
naturale (de exemplu deşertificarea, secetele, incendiile şi inundaţiile) şi
tehnologice;
(f) protecţia şi valorificarea patrimoniului natural şi cultural în sprijinul dezvoltării
socio-economice şi promovarea resurselor naturale şi culturale în calitate de
potenţial pentru dezvoltarea turismului durabil;
(3) accesul la serviciile de transport şi de telecomunicaţii de interes economic general, în
special:
(a) consolidarea resurselor secundare de transport prin îmbunătăţirea legăturilor cu
reţelele transeuropene de transport (RTE-T), cu centrele feroviare, aeroporturi şi
porturi regionale sau cu platforme multimodale; prin asigurarea unor legături
transversale cu principalele linii feroviare; şi prin promovarea căilor navigabile
interne regionale şi locale, precum şi a transportului maritim pe distanţe scurte;
(b) încurajarea accesului la TIC prin intermediul IMM-urilor, a adoptării acestor
tehnologii şi a utilizării lor eficiente, prin susţinerea accesului la reţele; a stabilirii
de puncte de acces publice la Internet; a echipării şi a dezvoltării de servicii şi de
aplicaţii, în special cu realizarea de planuri de acţiune pentru întreprinderile foarte
mici şi întreprinderile artizanale.
În afară de aceasta, deoarece sunt programe operaţionale cofinanţate de FEDER în regiunile
care au dreptul la finanţarea specifică şi tranzitorie prevăzută la articolul 8 alineatul (2) din
Regulamentul (CE) nr. 1083/2006, statele membre şi Comisia pot decide extinderea
sprijinului pentru priorităţile prevăzute la articolul 4 din prezentul regulament.
Articolul 6
Cooperarea teritorială europeană
În conformitate cu obiectivul de cooperare teritorială europeană, FEDER îşi focalizează
asistenţa asupra următoarelor priorităţi:
(1) dezvoltarea de activităţi economice, sociale şi de mediu transfrontaliere prin intermediul
strategiilor comune în favoarea dezvoltării teritoriale durabile, îndeosebi:
(a) prin încurajarea spiritului de întreprindere, în special dezvoltarea IMM-urilor,
turismului, culturii şi comerţului transfrontalier;
(b) prin încurajarea şi îmbunătăţirea protecţiei şi gestionării comune a resurselor
naturale şi culturale, precum şi prin prevenirea riscurilor de mediu şi tehnologice;
(c) prin susţinerea legăturilor între zonele urbane şi zonele rurale;
(d) prin reducerea izolării, prin intermediul unui acces optimizat la reţelele şi
serviciile de transport, de informaţii şi de comunicaţii şi la reţelele şi instalaţiile
transfrontaliere de distribuţie a apei, de gestionare a deşeurilor şi de aprovizionare
cu energie;
(e) prin dezvoltarea colaborării, capacităţilor şi utilizării comune a infrastructurilor, în
special în sectoare precum sănătatea, cultura, turismul şi educaţia.
În afară de aceasta, FEDER poate contribui la încurajarea cooperării administrative şi
juridice, a integrării pieţelor de muncă transfrontaliere, a iniţiativelor locale pentru
ocuparea forţelor de muncă, a egalităţii între bărbaţi şi femei şi a egalităţii şanselor, a
formării şi a inserţiei sociale, precum şi la partajarea resurselor umane şi a
infrastructurilor pentru CDT.
În ceea ce priveşte programul PEACE între Irlanda de Nord şi comitatele limitrofe din
Irlanda, în conformitate cu dispoziţiile punctului 22 din anexa II la Regulamentul (CE)
nr. 1083/2006, FEDER contribuie, în afara acţiunilor prevăzute anterior, la promovarea
stabilităţii sociale şi economice în regiunile în cauză, în special prin acţiuni care
urmăresc promovarea coeziunii între comunităţi;
(2) instituirea şi dezvoltarea cooperării transnaţionale, inclusiv a cooperării bilaterale între
regiunile maritime care nu este prevăzută la punctul (1), prin intermediul finanţării de
reţele şi de acţiuni propice dezvoltării teritoriale integrate, centrate în special pe
următoarele priorităţi:
(a) inovaţia: crearea şi dezvoltarea de reţele ştiinţifice şi tehnologice şi îmbunătăţirea
capacităţilor regionale în materie de CDT şi de inovaţie atunci când ele contribuie
direct la dezvoltarea economică armonioasă a zonelor transnaţionale. Acţiunile
pot cuprinde realizarea de reţele între instituţiile de învăţământ superior şi de
cercetare în cauză, pe de o parte, şi IMM-uri, pe de altă parte; legăturile în vederea
facilitării accesului la cunoaşterea ştiinţifică şi transferul tehnologic între
infrastructurile de CDT şi centrele internaţionale de excelenţă în materie de CDT;
asocierea organismelor de transfer de tehnologii şi elaborarea de instrumente de
inginerie financiară comune axate pe susţinerea CDT în IMM-uri;
(b) mediul: gestionarea apei, a eficacităţii energetice, a prevenirii riscurilor şi a
activităţilor legate de protecţia mediului, a cărei dimensiune transnaţională este
evidentă. Aceste acţiuni pot cuprinde: protecţia şi gestionarea bazinelor
hidrografice, a zonelor de coastă, a resurselor marine, a serviciilor de
aprovizionare cu apă şi a zonelor cu umiditate sporită; prevenirea incendiilor,
secetei şi a inundaţiilor; promovarea securităţii maritime şi a protecţiei împotriva
riscurilor naturale şi tehnologice; protecţia şi valorificarea patrimoniului natural în
sprijinul dezvoltării socio-economice şi a turismului durabil;
(c) accesibilitatea: activităţi care contribuie la facilitarea accesului la serviciile de
transport şi de telecomunicaţii, precum şi la îmbunătăţirea calităţii lor, atunci când
dimensiunea transnaţională a acestor servicii este evidentă. Aceste acţiuni pot
cuprinde: efectuarea unor investiţii în secţiunile transfrontaliere ale reţelelor
transeuropene; îmbunătăţirea accesului local şi regional la reţelele naţionale şi
transnaţionale; îmbunătăţirea interoperabilităţii sistemelor naţionale şi regionale;
şi promovarea unor tehnologii a informaţiei şi de comunicaţii de vârf;
(d) dezvoltarea urbană durabilă: consolidarea dezvoltării cu centre multiple de interes
la nivel transnaţional, naţional şi regional, a cărei impact transnaţional este
evident. Aceste acţiuni pot cuprinde: crearea şi îmbunătăţirea reţelelor urbane şi a
relaţiilor între zonele urbane şi rurale; elaborarea de strategii pentru a lua în
considerare problemele similare cu privire la dimensiunile urbane şi rurale;
păstrarea şi promovarea patrimoniului cultural şi integrarea strategică a zonelor de
dezvoltare într-o perspectivă transnaţională.
Asistenţa pentru cooperarea bilaterală între regiunile maritime poate fi extinsă pentru
priorităţile prevăzute la punctul (1);
(3) consolidarea eficienţei politicii regionale prin promovarea:
(a) cooperării interregionale axate pe inovaţie şi economia informaţiei, precum şi pe
mediu şi prevenirea riscurilor în sensul articolului 5 punctele (1) şi (2);
(b) schimburilor de experienţă cu privire la identificarea, transferul şi diseminarea
celor mai bune practici, inclusiv în ceea ce priveşte dezvoltarea urbană durabilă
prevăzută la articolul 8; şi
(c) acţiunilor legate de studii, colectarea de date, precum şi de observarea şi analiza
tendinţelor de dezvoltare în Comunitate.
Articolul 7
Eligibilitatea cheltuielilor
(1) Următoarele cheltuieli nu sunt eligibile pentru o contribuţie a FEDER:
(a) dobânzile debitoare;
(b) achiziţionarea de terenuri cu o valoare mai mare de 10% din cheltuielile totale eligibile
ale operaţiunii în cauză. În cazuri excepţionale şi justificate în mod corespunzător,
autoritatea de gestionare poate admite un procent mai mare pentru operaţiunile cu
privire la protecţia mediului;
(c) dezmembrarea centralelor nucleare;
(d) taxa pe valoarea adăugată recuperabilă.
(2) Cheltuielile pentru locuinţe sunt eligibile numai pentru statele membre care au aderat la
Uniunea Europeană la 1 mai 2004 sau după această dată şi în următoarele condiţii:
(a) cheltuielile sunt programate în cadrul unei operaţiuni integrate de dezvoltare urbană sau
al unei axe prioritare pentru zonele afectate sau ameninţate de o deteriorare fizică şi de
excluderea socială;
(b) alocaţia financiară atribuită cheltuielilor pentru locuinţe se ridică cel mult la 3% din
contribuţia FEDER la programele operaţionale în cauză sau la 2% din contribuţia totală
FEDER;
(c) cheltuielile sunt limitate la:
— locuinţele multifamiliale sau
— imobilele aparţinând autorităţilor publice sau exploatanţilor fără scop lucrativ care
sunt destinate familiilor cu venit mic sau persoanelor cu nevoi speciale.
Comisia adoptă lista criteriilor necesare pentru a determina zonele prevăzute la litera (a) şi
lista intervenţiilor eligibile în conformitate cu procedura descrisă la articolul 103 alineatul (3)
din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006.
(3) Normele de eligibilitate menţionate la articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 1081/2006
se aplică acţiunilor cofinanţate de FEDER care intră sub incidenţa articolului 3 din
regulamentul menţionat anterior.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu